marți, 31 mai 2011

Natura, mai artistă decât mine !

Fiind băiet păduri cutreieram
Și mă culcam ades lângă izvor,
Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa suna-ncetişor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Și un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopți întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

...gazdă bună si primitoare la plecare cateodată îmi lăsa aproape, pentru a lua acasă un crâmpei din frumuseţea ei.




                                                 


.................
Alături teiul vechi mi se deschide:
Din el ieşi o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.

In acest moment  am facut doar câteva ajustări dar voi reveni deîndată ce o voi fi finalizat.
Pe curând .